Marko Bela sugereaza social-democratilor ca cea mai buna miscare politica ar fi sa renunte la depunerea motiunii de cenzura. Aprecierile publice ale liderului UDMR pe tema oportunitatii acestui demers au fost facute in contextul in care social-democratii au in vedere, deocamdata, o schimbare de program in ceea ce priveste depunerea documentului la Senat. Potrivit deciziei luate la Bran si confirmata de forurile statutare ale partidului, motiunea ar trebui depusa luni, 10 septembrie. Surse din PSD vorbesc insa despre o amanare a datei catre jumatatea saptamanii. Social-democratii ar avea astfel mai mult timp pentru negocierile cu celelate partide, negocieri care initial pareau sa nu intre in calculele lui Geoana, dar la care, ulterior, liderul PSD a recurs. "I-as sfatui sa renunte la motiunea de cenzura, pentru ca nu aduce beneficii nici daca se aproba, nici daca nu. N-are cum sa aiba un final fericit", este recomandarea data de Marko Bela social-democratilor. Potrivit acestuia, PSD "probabil ar avea de castigat" daca ar renunta la demararea procedurii.