Boc cere Guvernului sa stabileasca data alegerilor locale in iunie
Realitatea Romaneasca
Vineri, 25 Ianuarie 2008
944
Liderul PD-L Emil Boc a solicitat Guvernului sa stabileasca de urgenta data la care se vor desfasura alegerile locale pentru a evita abuzurile pe aceasta tema, explicand ca prelungirea mandatului primarilor nu are nici o justificare legala. Liderul PD-L crede ca sugestia PSD si PNL privind amanarea datei alegerilor locale este un abuz.
"PD-L solicita expres Guvernului Romaniei sa stabileasca data alegerilor locale pentru a evita orice alta discutie si orice alt abuz pe aceasta tema, legat de modul in care vor fi organizare alegerile locale in anul 2008. Potrivit legii, acestea pot fi organizate doar la termen, in luna iunie", a declarat Emil Boc.
Boc a adaugat ca solicitarea PSD si PNL de a amana alegerile locale pentru luna noiembrie reprezinta "un abuz fara precedent in cadrul constitutional romanesc". "Doar in cazul in care ar fi vorba de cutremure, catastrofe, legea permite prelungirea mandatului primarului", a explicat liderul PD-L, precizand ca propunerea de a prelungi mandatul Consiliului Local cu cinci luni nu are justificare.