Reprezentanti ai Partidului Noua Generatie (PNG) au strans semnaturi de sustinere a listei de candidati pentru Parlamentul European la Stadionul Steaua inaintea partidei pe care gruparea "ros-albastra" a sustinut-o in cadrul saisprezecimilor de finala ale Cupei UEFA.
Membrii PNG se aflau atat la intrarea in stadion, cat si in parcarea interioara a clubului, chestionand suporterii care intrau in arena. Cei care semnau tabelul pe care era inscrisa intrebarea "Doriti sa sustineti candidatura PNG la alegerile pentru PE?" primeau un calendar cu chipul si sigla presedintelui partidului, George Becali. Conform Legii privind organizarea alegerilor pentru PE, listele de candidati depuse de partidele politice si organizatiile si aliantele politice trebuie sustinute de 200.000 de alegatori. (D.P.)